Casa de la Marginea Nopții, Catherine Banner

1255381

Titlu: Casa de la Marginea Nopții

Autor: Catherine Banner

Traducător: Irina Negrea

An apariție: 2018

Categorie: literatură universală

Editură: Humanitas

Număr de pagini: 465

Rating: 5 stele


O carte absolut fascinantă despre povestea a patru generații dintr-o familie italiană. Povestea familiei Esposito începe în barul de pe insula Castellamare, Casa de la Marginea nopții, unde Amedeo Esposito,un copil abandonat din Florența, ajuns medic, își găsește dragostea și își întemeiază o familie.

Scriitura lui Catherine Banner este una care se leagă de rădăcinile Italiei, de poveștile vechi ale insulei Castellmare, de liniștea și totodată neliniștea pe care insula ți-o poate transmite.

De-alungul unui secol luăm parte atât la bucuriile și tristețile care îi încearcă pe membrii familiei Esposito, la povestea insulei Castellamare, aflată sub protecția Sfintei Agata, cât și la povestea barului Casa de la Marginea Nopții.

Un loc mic ca aceata este apăsător, îl avertiza părintele Ignazio. Încă nu simți asta, dar vei ajunge să simți, până la urmă. Oricine vine în vizită, fără să se fi născut aici, crede că este un loc încântăror de rustic. Am crezut și eu la fel. Însă oricare om născut în Castellamare se va lupta prin orice mijloace posibile să plece de pe insulă, iar într-o bună zi și dumneata vei face la fel.

Fiindcă, într-adevăr, insula i se părea vie, ca un loc unde pământul mustea de povești.

Amedeo Esposito care se simțea întotdeauna fără rădăcini și-a continuat viața pe insulă alături de soția și copii lui. Aceștia au crescut la rândul lor, bucurându-și părinții, pe Pina și Amedeo, cu nepoți. Iar din generație în generație, Casa de la Marginea Nopții a fost inima insulei Castellamare și legătura care îi aducea împreună pe membrii familie Esposito.

Casa de la Marginea Nopții este cu mult mai bogată de detalii față de ce v-am relatat eu pe scurt, însă am încercat să surprind ideea principală pe care se bazează romanul: familia.

Mi-a plăcut teribil stilul de scriere, misterul care sălășluiește printre pagini, personajele care sunt foarte bine descrise și conturate, iar subiectul romanului este unul cel puțin intrigant, pe care Catherine Banner a știu să-l explaoteze din plin și să se folosească de fiecare cuvânt pentru a ne fascina, emoționa și surprinde.

Am fost încercată de emoții pe tot parcursul lecturii și am simțit că trebuie să lungesc pe cât mai mult posibil terminarea cărții, și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci dimpotrivă, pentru că îmi plăcea atât de mult povestea și mă atașasem de personaje, încât mi-era greu să citesc ultimele pagini pe repede înainte.

Catherine Banner a scris cum mi-aș dori eu să o fac dacă aș scrie o carte. Iar după ce am terminat de lecturat cartea sufletul meu a mai rămas ceva vreme în Castellamare, în Italia, mirosind flori de bougainvillea și răcorindu-se cu limoncello pe terasa mult iubitului bar din Castellamare.

Casa de la Marginea Nopții este una dintre cele mai bune cărți citite, dacă nu chiar cea mai bună carte citită din vara aceasta până la momentul actual. Este o lectură perfectă pentru vară, vacanță, așa că nu ezitați să o lecturați cât mai curând! Un roman complex, povești de iubire, o insulă și inima ei, barul Casa de la Marginea Nopții.

Am să-mi permit să vă recomand un mix pe care l-am ascultat pe parcursul lecturii și pe care, involuntar, l-am asimilat cu cartea 🙂 Enjoy!

photo-1515163982036-aaa6f7018743

Le mulțumesc tare mult celor de la Libris pentru că mi-au dat ocazia să citesc o carte minunată pe care o găsiți aici.

libris-ro

Fiica ascunsă, Elena Ferrante

 

tempImageForSave 6

 

Titlu: Fiica ascunsă

Autor: Elena Ferrante

An apariție: 2017

Categorie: literatură universală

Editură: Pandora M

Număr de pagini: 133

Rating: 4 stele

 

 


 

Descriere

O meditație profundă şi emoționantă asupra condiției de femeie şi mamă.

Leda, o profesoară de literatură engleză, divorțată de multă vreme, rămâne pentru prima oară singură după ce fetele sale, de-acum mari, pleacă în Canada, să locuiască împreună cu tatăl lor.

Convinsă că va fi copleşită de singurătate şi de un sentiment de inutilitate, Leda găseşte în schimb o libertate la care nu îndrăznise să se gândească. Această libertate însă, se transformă într-o necruțătoare introspecție provocată de întâlnirea cu o familie gălăgioasă într-un sătuc din sudul Italiei, unde Leda pleacă într-o mică vacanță. Astfel, povestea unei femei care se redescoperă pe sine devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul.

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în aşa-numita „Febră Ferrante”. Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie.

 


 

Părerea mea

Eram tare curioasă de una dintre operele lui Ferrante, iar când am deschis coletul primit de la Cartepedia m-am bucrat tare mult că în sfârșit am ocazia să o citesc pe însuși autoarea ce a scris și Tetralogia Napolitană despre care am auzit că este tare iubită de cititori.

E o lectură foarte interesantă ce abordează un subiect foarte interesant, și anume relația mamă-fiică. Descrieri minunate ale unui sătuc din Italia, personaje enigmatice, amintiri din trecut și toate se îmbină astfel în povestea unei femei care se redescoperă pe sine care devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul.

tempImageForSave 11

Cu un glas tranșant, dar și emoționant, Elena Ferrante ne pune în mâini trecutul și prezentul unei mame care întâlnește o familie gălăgiosă de napolitani pe plaja unui sătuc din Italia. Cu toate că nu pare prea ademenitoare această întalnire, ei bine, totul se schimbă când aceasta declanșează amintiri mai mult sau mai puțin dureroase din trecut.

Este cu adevărat interesant să fii alături de protagonist pe tot parcursul cărții și să-i urmărești atât evoluția personală, cât și cea cu celelate personaje.

Leda, protagonista noastră, care este mamă a două fiice pare că empatizează cu cititorul, confesându-i-se, povestindu-i despre tinerețea ei cu cele două fiice și soțul ei, despre probleme ce au apărut pe parcursul vieții, de cum a fi mamă câteodată te doboară de-a binelea încât alegi să pleci.

tempImageForSave 13

Cu toate că este divorțată de soțul ei de mult timp și că acum a rămas singură, după ce fetele ei au plecat în Canada să locuiască cu tatăl lor, Leda conturează chipul unei femei puternice, devotate, care simte nevoie de afecțiunea fetelor ei cu care nu are o legătură atât de strânsă.

Cum îi va influența vacanța și ce amintri trecute va trezi în Leda, familia napolitantă veți putea afla doar citit cartea ce are doar 140 de pagini.

tempImageForSave 10

Fiica ascunsă mi-a plăcut în mod special pentru că este diferită de ce am citit până acum, însă nu pot spune că mi-a ajuns la așteptări. A fost ceva ce a lipsit, ceva ce mie mi-a lipsit de la cartea asta. Însă vreau să-i mai dau Elenei Ferrante o șansă cu Tetralogia Napolitană ce sper să mă prindă în mreje.

Dacă recomand Fiica ascunsă? Ei, bine dacă vă plac astfel de povești emoționante despre condiția de femeie și mamă atunci sunt sigură că vă va plăcea.

 

emoție, empatie, mamă și fiică

 


 

Mulțumiri

Acestă carte mi-a fost oferită pentru a-mi exprima părerea sinceră despre ea, de către dragii de la Cartepedia, niște oameni tare faini, cărora le mulțumesc tare mult pentru această ocazie, dar și pentru încredere.

Cartepedia este acum disponibilă și offline, așa că pentru a fi la curent cu noutățile, vă invit să-i urmăriți pe Facebook, pe Instagram pentru a vă delecta cu câteva recomandări și poze faine, iar dacă v-am convins să citiți cartea, vă invit pe site-ul lor.

 

image1-1

 

 

 

 

 

 

Murind când vine primăvara | Recenzie

murind-cand-vine-primavara-cover_bigTitlu: Murind când vine primăvara

Autor: Ralf Rothmann

An apariție: 2017

Categorie: literatură universală

Editură: Art – coleția Musai

Număr de pagini: 278

Rating: 3 stele

 


 

Descriere

„In literatura germana contemporana, nu exista nimic care sa poata fi comparat cu aceasta carte.” – Frankfurter Allgemeine Zeitung
Spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand e clar pana si pentru cei mai fanatici germani ca infrangerea e aproape, trupele SS inca mai colinda provinciile tarii cautand tineri, de multe ori minori, pe care sa-i trimita in lupta, la moarte sigura. Walter si Friedrich, doi mulgatori la o ferma de vaci din nordul Germaniei, sunt printre cei trimisi in ultimul an al razboiului pe frontul din Est, sa fie martori ai ultimelor atrocitati disperate ale unei armate in retragere, dar si carnagiilor la care soldatii ei sunt supusi fara mila.
Cartea lui Rothmann nu melodramatizeaza, cum se intampla des in relatarile despre razboi, nu se grabeste cu judecatile istorice, nu arunca vina. Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni romancieri germani contemporani, el intretese o poveste aparent neutra, dar lucrata in detaliu, cu rabdare, ca un liric si bogat raport verbal al lucrurilor din istorie cel mai greu de verbalizat.
„O imagine a iadului demna de Bosch… Oroarea razboiului si modul profund in care afecteaza oamenii… rareori le vezi discutate mai bine sau cu mai multa forta ca aici.” – Sunday Times
„Murind cand vine primavara, de Ralf Rothmann, este cel mai bun roman despre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial din ultimii ani si o poveste anti-razboi de importanta universala… Cu realismul sau liric, scriitura este impecabila. Nici un cuvant nu e nelalocul lui.” – El Pais

 

 

Părerea mea

Dacă mai țineți minte vă spuneam acum ceva timp că-mi găsesc foarte greu cuvintele atunci când scriu recenzia unei cărți bune, ei bine, acum mi-e foarte greu să scriu pentru că romanul de față nu mi-a prea plăcut.

Eram tare nerăbdătoare să citesc ceva istoric, ceva care să-mi placă poate la fel de mult ca O mare de lacrimi a Rutei Sepetys. Murind când vine primăvara mi-a cam pus bețe în roate și nici măcar nu am reușit să duc lectura la capăt.

Aveam așteptări mari legate de cartea de față, și pentru că nu s-au dovedit, poate și acesta e unul dintre motivele pentru care am decis să las cartea de-o parte.

tempImageForSave 2.JPG

După cum ați aflat deja din descrierea pe care am lăsat-o mai sus, este vorba despre evimentele ce au avut loc spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Eram intrigată de cele scrise pe spatele cărții și eram sigură că romanul o să mă surprindă… plăcut. Însă, din păcate, n-a fost așa deloc.

E prima dată (sper și ultima) în acest an când las baltă o carte pentru că mă chinuie 🙂

Scriitura mi se pare una greoaie, motiv pentru care acțiunea se mișcă greu ceea ce face lectura să nu mai fie atât de plăcută.

Poate nu am ajuns la părțile cu adevărat interesante din carte și poate lectura e una interesantă dacă ai răbdare să treci peste primele 100 de pagini care pe mine una nu m-au surprins deloc.

tempImageForSave 3.JPG

Îmi pare tare rău că a trebuit să las cartea de-o parte, dar n-a fost pentru mine. N-a funcționat între noi.

Nu am cum să vă recomand ceva ce nu am termiant, iar cât am parcurs nu mi-a plăcut. Dar dacă vă știți mai răbdători și luați fiecare lectură ca pe o provocare e posibil să vă fie pe plac această carte.

tempImageForSave 4.JPG

Aș vrea să mai incerc câteva cărți din colecția Musai de la ART despre care am auzit lucuri mai bune și poate atunci vă pot reocomada și vouă câteva lecturi.

Până atunci, stați pe-aproape!

 


Mulțumiri

Mulțumesc prietenilor de la Libris pentru această carte pe care o puteți găsi aici.

 

libris-ro

 

 

 

 

 

 

 

 

Recunoștință | Recenzie

recunostinta_1_fullsize

Titlu:Recunoștință

Autor:Oliver Sacks

An apariție: 2017

Categorie:literatură universală

Editură: Humanitas

Număr pagini: 65

Rating: 5 stele

Descriere

„Am daruit dragoste si am primit dragoste in dar; am fost binecuvantat cu multe lucruri minunate, si la randu-mi am intors lumii din zestrea mea. Mai presus de orice, am fost o fiinta ganditoare, un animal cu ratiune, nascut pe o planeta frumoasa, ceea ce in sine e un privilegiu enorm si o aventura unica.“
    Cele patru eseuri reunite in aceasta carte au fost scrise de Oliver Sacks intre anii 2013 si 2015 si au aparut mai intai in The New York Times, bucurandu-se de un enorm succes. Ele oglindesc intreaga sa existenta si in acelasi timp pot fi privite ca o oda adusa unicitatii fiecarei fiinte umane si ca o marturie de recunostinta pentru darul vietii.
    „Spre deosebire de alti scriitori care au dat marturie despre moarte privind-o drept in ochi, Sacks nu a insistat pe tema bolii lui, a greutatilor fizice si spirituale pe care le infrunta. Nu numai ca a reusit sa-si gaseasca linistea interioara, dar a transpus-o splendid in aceste eseuri. A descoperit cum poti privi pozitiv orice lucru, inclusiv propria fragilitate resimtita tot mai acut. Paginile lui delicate le ofera cititorilor acelasi sentiment de impacare si, intr-adevar, de recunostinta.“ (New York Magazine)
    „Recunostinta este o carte mica, dar in paginile ei bate o inima uriasa. Cele patru eseuri scrise de Oliver Sacks in ultimii doi ani inainte sa fie rapus de cancer constituie o autobiografie sintetica si in acelasi timp o splendida meditatie despre ce inseamna sa duci o viata frumoasa.“ (The Washington Post)

Părerea mea

Recunosc că m-a atras coperta cărții, în mod special fragmentul ce poposește pe aceasta, și anume:

Am dăruit dragoste și am primit dragoste în dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate, și la rându-mi am întors lumii zestrea mea. Mai presus de orice, am fost o ființă gânditoare, un animal cu rațiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine e un privilegiu enorm și o aventură unică.

oliver-sacks-saved-my-life-0901-body-image-1441139361-size_1000

Nu știam nimic despre autor sau despre creațiile lui, dar am aflat ulterior că Oliver Sacks  a fost un neurolog și un scriitor de succes care își ajuta pacienții ce sufereau de boli neurologice să trăiască în condiții cât mai apropriate de normalitate.

În cele patru eseuri scrise în ultimii săi doi ani de viață, neurologul ne vorbește despre pasiunea lui pentru tabelul periodic și implicit despre elementele chimice, despre câteva episoade din copilăria lui, dar atinge și momente din evoluția bolii lui.

Cu o luciditate desăvârșită, Oliver Sacks, aduce recunoștină momentelor pe care le-a trăit și oamenilor pe care i-a întâlnit, dar și bătrâneții care s-a dovedit a fi o vreme de tihnă și liniște.

Există o armonie ce sălășluiește pe paginile cărții atât pentru faptul că naartorul ne împărtășește momente importnate din viața lui, dar și pentru lecția de înțelepciune ce o transmite prin aceste eseuri.

Unul dintre paragrafele mele preferate face parte din ultimul eseu, și anume Sabat, când încheie cartea amintindu-și de ziua Sabatului, o zi specială pentru evrei ce o numesc ziua de odihnă.

Iată-mă acum ,slăbit cu răsuflarea întretăiată, cu mușchii altădată fermi măcinați de cancer, mă surprind tot mai des gândindu-mă nu la treburile supranaturale sau spirituale, ci la ce înseamnă să trăiești temeinic și cu folos – la cum poate omul să se împace cu sine. Mă surprind gândindu-mă la Sabat, ziua de odihnă, a șaptea zi a săptămânii și poate chiar a șaptea zi a unei vieți de om, când simți că ți-ai încheiat lucrarea și poți, împăcat în cuget, să-ți găsești tihna.

Nu cred și nu știu ce aș mai putea să vă spun în plus. Pot doar să mai adaug faptul că Recunoștință te face să privești din ansamblu viața și încearcă să transmită un aer proaspăt, liniștitor.

Este ceva diferit decât ce citesc eu în general, însă cu siguranță este o lectură frumoasă, armonioasă, dar și emoționantă.

Cred că dacă sunteți deschiși și către un alt tip de lectură, care să surprindă și poate să vă facă mai recunoscători pentru ce trăiți zi de zi, ultima carte a lui Oliver Sacks o să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie.

Ca semn de recunoștință către opera neurologului, voi încehia acest articol cu un fragment din carte care, zic eu, vă va convinge (sau nu) să citiți cartea:

Pentru mine, bătrânețea nu e o vârstă funestă, pe care trebuie s-o îndur și cu gândul căreia sunt silit să mă împac, ci o vreme a tihni și a libertății: sunt acum descătușat de imperativele convenționale ale tinereții sunt liber să explorez ce-mi doresc și să culeg roadele gândurilor și sentimentelor dintr-o viață întreagă.

Mulțumiri

Această carte mi-a fost oferită pentru a-mi exprima părerea sinceră despre ea, de către prietenii de la Libris.ro, cărora le mulțumesc tare mult!

Cei de la Libris sunt disponibili pe site, pe Facebook, dar și pe Instagram.

Iar dacă v-am convins să citiți cartea, o puteți găsi chiar aici.

libris-ro

„A doua șansă” de Kristin Hannah

a doua sansa foto

 

 

Titlu: A doua șansă

Autor: Kristin Hannah

An apariție: 2017

Categorie: literatură universală

Editură: Litera

Număr de pagini: 368

Rating: 5 stele

 

 

 

Prezentare:

„Sunt indragostit de alta femeie.” Prin aceste cuvinte simple, Blake Colwater a pus capat unei casnicii de doua decenii. De pe o zi pe alta, si-a parasit domiciliul conjugal si s-a mutat la noua lui iubita, deschizand procedura de divort. Annie, sotia lui, este distrusa; a fost tradata tocmai ea, care a sacrificat totul pentru fericirea familiei. In lipsa lui Natalie, fiica lor de saptesprezece ani plecata la studii in strainatate, se simte cu totul abandonata, fara nici uh reper stabil in noua viata. In pragul depresiei, Annie se refugiaza la tatal ei, in Mystic, oraselul in care a copilarit, unde spera sa poata gasi un nou inceput. Acolo il intalneste pe Nick Delacroix, prima ei dragoste, care, la randul lui, se afla la o rascruce a sortii – ramas vaduv de curand, se simte incapabil sa se apropie de fiica lui profund marcata emotional. Impreuna, Annie si Nick incearca sa dea un nou sens propriilor vieti. Timpul insa nu iarta; la implinirea a patruzeci de ani, Annie ezita: oare mai are dreptul la fericire?

 

Părerea mea:

„Sunt indragostit de alta femeie.”Aceste cuvinte rostite de soțul ei, o fac pe Annie să-și pună mii de întrebări despre trecutul, prezentul și viitorul ei.

Când cel pe care l-ai iubit de mai bine de 20 de ani își găsește fericirea în brațele altcuiva nu poți decât să încerci să-l convingi că e o greșeală sau să iei totul ca pe un nou început.

Însă Annie nu reușește decât să-și plângă soarta în primele zile ale ”infernului”.

După ce singura lor fată, Natalie, pleacă la Londra, urmând să se întoarcă pe 15 iunie, Blake insistă ca Annie să semneze actele de divorț, însă ea amână totul până când fata lor se va întoarce pentru a rezolva lucrurile, împreună, ca o familie.

Annie hotărăște că cel mai bine ar fi să se retragă în locul în care a copilărit, lângă tatăl său.

Însă în Mystic lucrurile se schimbă.

Annie își schimbă tunsoarea, hainele și ușor, ușor și stilul de viață pe care l-a avut în trecut.

Prezentul pe care îl trăiște Annie este inundat de părți din trecut.

Trecut pe care nu l-a uitat și de care îi era, oarecum, dor.

 

În drumul ei spre regăsire, Annie își alină suferința cu clipele frumoase pe care le petrece alături de, Nick, un prieten vechi și de fata acestuia, Izzy.

Annie știe, acum, că merită o a doua șansă la viață. Își dă seama că toate lucrurile pe care le-a făcut în trecut au făcut bine oamenilor din jurul ei, însă nu și ei. Poate Annie să retrăiască iubirea după aproape două decenii în care dragostea ei a fost neîmpărtășită?

După ce Annie și Nick realizează că împreună pot trăi același viitor, Blake împreună cu un ”dar” neașteptat distruge încrederea pe care Annie o avea în viitor.

O familie nu se poate destrăma atât de ușor, iar surpriza pe care a pregătit-o destinul pentru Annie pare să schimbe radical pașii acesteia.

 

Poate o femeie de 40 de ani să-și refacă viața, când atâtea piedici îi spun „nu”?

Un roman surprinzător, puternic și emoționant despre puterea dragostei adevărate.

Cartea se citește destul de ușor, chiar dacă are peste 300 de pagini. Descrierile vă vor ajuta să intrați, cu adevărat, în acțiune. Modul de scriere este unul relaxant, care vă va face să îndrăgiți cartea, încă, din primele pagini.

Acest roman, absolut minunat, mi-a foarte plăcut pentru că, pe lângă multe calități pe care le are, este scris uimitor. Nu o să puteți să-l lăsați din mână!

Recomand!

 

Dacă rândurile mele v-au mișcat într-un fel, atunci ce mai așteptați când atât de multe reduceri vă acaparează privirea (și sufletul de cititor) ?

Puteți cumpăra cartea de aici sau de aici.

Mulțumesc tare mult Editurii Litera pentru că au acceptat propunerea mea de colaborare și pentru că mi-au trimis această carte minunată.

Sper la o colaborare frumoasă în continuare!

 

Love,

Iuliana.