O zi de decembrie, Josie Silver

josie-silver---o-zi-in-decembrie---c1

Titlu: O zi de decembrie

Autor: Josie Silver

An apariție: 2018

Categorie: literatură universală

Editură: Nemira

Număr de pagini: 424

Rating: 2 stele


Editura Nemira a pregătit o surpriză pentru cititorii iubitori de romance, și anume cartea O zi de decembrie scrisă de Josie Silver. Întrucât iubesc Crăciunul teribil de mult, mi-am zis că acum, la sfârșitul lunii octombrie, n-ar trebui să fie prea devreme să mă instalez într-un cadru numai bun pentru iarnă alături de o carte cu aceeași temă.

O zi de decembrie este un roman tipic de dragoste, despre o ea și un el și despre o poveste de iubire aproape imposibilă. O carte care se citește ușor, care nu provoacă dureri de cap ori momente teribile de meditație, ci doar o stare de plutire, visare prin neant. Acțiunea este dinamică și ne poartă pe cursul vieților celor doi protagoniști. Stilul de scriere al autoarei este atrăgător, te ține alături de personaje încă de la primele pagini, însă mie mi-a lipsit estența din cartea asta. Acel je ne sais quoi care să-mi stârnească endorfinele, ori care să mă emoționeze și care să-mi transmită ceva cât de mărunt.

Povestea este una clișeică, care urmărește viața lui Laurie pe parcursul a 10 ani, timp în care tânăra este în căutarea bărbatului pe care l-a văzut din autobuz și de care se îndragostește iremediabil. Viața protagonistei urmărește trasee previzibibile, urmând ca aceasta să-și găsească fericirea.

DSC_0348

Cartea a fost drăguță, însă, chiar dacă este un romance, mă așteptam la mai mult. Nu a fost tocmai pe gustul meu. Gândurile repetitive m-au cam obosit, stilul este cumva prea pueril pentru plăcerea mea, și cu toate că acțiunea este dinamică, O zi de decembrie n-a reușit să mă țină legată de poveste. A lipsit conexiunea dintre mine și lectură. N-am rezonat cu modul de scriere și cu povestea care s-a lungit inutil. Personajele aduc a persoane imature, care se învârt într-un cerc de hotărâri luate într-o manieră infantilă și care nu reușesc să găsească un mod de comunicare productiv prin care să pună capăt unor trsiteți inutile.

O zi de decembrie, cu siguranță, nu este un must read, nu este genul de lectură care să vă rămână în gând după ce o terminați, ori ceva memorabil. Este, dacă vreți, o lectură sub nivelul celor doar cu scopul să relaxeze. Pe mine, personal, nu m-a relaxat, ci, mai mult, mi-a creat o stare de disconfort din pricina faptului că ajungeam la sfârșitul ei teribil de greu.

Dacă vă doriți o lectură clișeică, simplă, care să nu vă dea bătăi de cap, ori momente de meditație profundă, atunci O zi de decembrie vi se potrivește; însă, dacă-mi semănați, și nu vă mulțumiți cu o lectură imemorabilă, atunci nu vă recomand să-i dați o șansă acestui roman.

Mulțumiri speciale, însă, editurii Nemira, pentru surpriza iernatică pregătită și pentru că reușesc să aducă plăcerea lecturii în sufletele cititorilor! Chiar dacă lectura nu m-a prea încântat, cu siguranță m-am bucurat de cafeaua cu caramel din pachet! Mulțumiri!

DSC_0336

 

 

Omul care a cucerit timpul, Elan Mastai

O carte pe care o tot văzusem și care mi-a atras atenția prin prisma coperții și titlului. Mi-a fost și recomandată și i-am dat o șansă.

Încă de la primele pagini m-a intrigat și m-a făcut să nu o mai las din mână. Structurată pe capitole, în majoritate destul de scurte, Omul care a cucerit timpul  îmbină într-un mod excepțional realitatea cu fantasticul. Pe alocuri amuzantă, cartea prezintă povestea lui Tom Barren care pronește într-o călătorie în timp, cu scopul de a îndrepta o greșeală săvărșită chiar de el.

DSC_0425

Presărată cu umor, iubire, și magie, Omul care a cucerit timpul este romanul de debut a lui Elan Mastai care mi-a plăcut, însă care m-a pierdut pe alocuri, poate din cauza unor fragmente prea detaliate, care n-au fost tocmai pe gustul meu. Însă Elan Mastai a reușit să-mi mențină curiozitatea vie până la sfârșit! Finalul a fost memorabil, iar cel mai mult am apreciat maniera cu care autorul a reușit să creeze personajele și să le ofere liniștea de care aveau nevoie la sfârșit.

Este o carte perfectă pentru zilele răcoroase de toamna, o lectură delicioasă de care poți, în adevăratul sens al cuvântului să te bucuri, care-ți va stârni curiozitate și care te va emoționa.

Nu e tocmai genul meu de lectură, însă a fost interesant să descopăr lumea creată de Elan Mastai și să iau parte la povestea pe care a imaginat-o. A fost un parcurs frumos, iar pentru un roman de debut este un început excepțional care nu face altceva decât să ne ridice așteptările pentru cărțile ce vor urma.

Ca o notă personală, pe care am să o împărtășesc cu voi, am să recunosc că mi se pare că titlul original al cărții, All our wrong todays, care nu este tocmai cel mai ușor de tradus titlu din engleză în română, păstra cumva vie ideea principală a cărții. Pentru că romanul nu este, în special, despre călătoria în timp, ci, după mine, este despre legătura dinte om și timp, despre familie, umanitate și despre conviețuire.

N-ai nevoie de călătorii în timp să zdrobești o lume.

Dar te ajută.

 

Iubești pe cineva cinzeci de ani și moare. Oamenii vorbesc despre suferință ca despre un gol, dar ea nu e goală. E plină. Grea. Nu o absență pe care trebuie să o umpli, ci o greutate pe care o tragi după tine. Pielea ta prinsă în niște cârlige înlănțuite în jurul unor bolovani imenși făcuți din toate variantele de viitor pe care ai crezut că le ai. Cum faci ca acele cinci decenii de iubire să nu devină o mușcătură de șarpe care îți atacă direct inima, inundându-ți corpul de sus până jos cu otravă?

 

Problema când cunoști oamenii prea bine e că toate cuvintele lor nu mai înseamnă nimic și tăcerile lor înseamnă totul.

Mi-a plăcut modul de scriere empatic, ușor amuzant. Scriitorul abordează un subiect interesant despre care povestește frumos și care vă va plăcea fără doar și poate! Vă las și un interviu interesant cu autorul chiar aici.

Vă recomand să încercați cartea pentru că este perfectă pentru zilele de toamnă ce urmează și sunt sigură că vă va menține curioși pe tot parcursul lecturii!

Le mulțumesc tare mult oamenilor faini de la Cartepedia pentru această carte pe care o găsiți aici.

cartepedia

 

Cartea de la care doare sufletul meu | O viață măruntă, Hanya Yanagihara

1162271Titlu: O viață măruntă

Autor: Hanya Yanagihara

Traducător: Adriana Bădescu 

An apariție: 2017

Categorie: literatură universală

Editură: Litera

Număr de pagini: 701

Rating:


Cartea asta e mai mult decât o lectură citită. E mai mult decât ficțiune pe hârtie. Este o experiență de viață care te urmărește mult timp după ce termini de citit cele 699 de pagini care par intimidante.

Mă așteptam să mă răscolească cumva cartea asta, însă așteptările mi-au fost radical depășite și au dispărut pe parcurs ce lecturam mai mult din ea. Când citești O viață măruntă nu mai știi cu ce să asimilezi emoțiile, nu-ți mai amintești cum erai înainte de lectură, știi doar că ești aici și acum și că singurul lucru pe care îl poți face este să simți citind. Aici sentimentele și emoțiile iau o cu totul altă formă. Fericirea e doar o amintire, iar tristețea pare să fie prezentul apăsător și chinuitor care nu te lasă să respiri pentru a rămâne în viață.

Văzusem cartea de mai multe ori pe conturile de bookstagram din afară, iar abia vara asta s-a ivit mometul să o citesc alături de Sabina, la recomandarea Andreei care îmi tot spusese cât de mult i-a plăcut O viață măruntă și că trebuie să o citesc numaidecât.

Coperta ca și titlul trădează suferiță, emoție, tristețe și umanitate. Iar în cele aproape 700 de pagini ale cărții regăsim aceste teme și încă alte câteva precum prietenia, familia, dragostea, iubirea față de aproape, homosexualitate etc.

AfterlightImage 27Pe scurt, O viață măruntă relatează povestea de viață, de la adolescneță până la bătrânețe, a patru absolvenți americani, foarte buni prieteni, și anume: JB- pictor, Malcom- arhitect, Willem – chipeșul actor și Jude – mintea sclipitoare și totodată personajul cel mai enigmatic dintre toți. Povestea însă gravitează în jurul lui Jude despre care știm lucruri puține la început, care se dezvoltă și care formează un puzzle complet de la începutul cărții și până la sfârșit. N-am să vă dezvălui mai multe despre Jude și prietenii lui, despre copilăria și viața lui ori despre cum se simte el în legătură cu propria persoană și cât de mult se urăște pentru faptele sâvârșite în trecut.

O viață măruntă este o poveste teribil de bine scrisă, emoționantă, sfâșietoare despre umanitate, viață, prietenie, regăsire, tristețe, nefericire și iubire a patru prieteni care învață cum să trăiască. Cu un talent evident și răvășitor, autoarea Hanya Yanagihara ne îndeamnă să luăm parte la o acțiune apăsătoare care te face să plângi și să urli de neputință.

Se citește bine, are nevoie de toată atenția și implicarea voastră emoțională. Nu m-am oprit doar o singură dată din citit, cu ochii umezi, pentru că simțeam că nu mai pot duce atât de multe sentimente și preferam să împart cumva cantitatea profundă de emoții.

Ca să fac o concluzie, DA(!), O viață măruntă a devenit cartea mea preferată din câte am citit până acum, și automat și cartea anului. N-am pus niciodată, până acum, o carte pe primul loc pentru că n-am considerat a fi vreuna atât de bună, însă cartea asta merită mai mult decât 5 stele pe goodreads, merită mai mult decât părerea mea. Cartea asta merită citită, pe bune! M-a răvășit, tulburat și rupt în bucățele mici. Absolut fiecare pagină este scrisă cumva, într-un mod excepțional. Spre sfârșitul ei, începeam să trag de ea și să citesc cât mai puțin, până la ultimele 100 de pagini când n-am mai putut să rezist și le-am citit cât de repede am putut. Este genul ălă de carte care nu vrei să se sfârșească, dar îți dorești să aflii cum se termină.

În timpul lecturii duci o luptă interioară care gravitează în jurul unui sentiment apăsător de neputință care vibrează și zvâcnește în capul pieptului și pe care nu-l poți înlătura.

Vă recomand cu tot sufletul să citiți cartea asta, fiindcă este teribil de bună, pentru că nu mi-am revenit nici acum după lecturarea ei, pentru că e musai să aflați povestea lui Jude și fiindcă veți privi cu alți ochi viața după ce citiți cartea asta.

O viață măruntă nu este doar o carte de ficțiune, este o lecție de viață, recunoștință, credință, prietenie și dragoste care este scrisă în cel mai frumos și minunat mod posibil.

Nu mai am cuvinte prin care aș putea descrie cartea asta pentru că ea însăși e mai mult decât rânduri scrise, O viață măruntă este un suflet deschis care vă tremură în palme.

Mă declar impreisonată și sfâșiată de minunata carte care mi-a fost oferită de către cei de la Libris.ro.

Cu un click aici veți găsi minunăția despre care v-am vorbit astăzi și pe care o iubesc cu toată ființa mea.


FRAGMENTE

–  I N E D I T –

La un moment dat, acceptarea a ceea ce părea să fie destinul propriu se transformase dintr-o atitudine demnă într-un semn de lașitate.

Stând acolo, încercă să decidă ce ar fi putut să facă mai departe. Rodger avea să-l aștepte și, văzând că nu apare, cei de la cămin aveau să înceapă să-l caute. Dar, dacă putea rămâne ascuns acolo, peste noapte, dacă putea sta așa până când totul amuțea în jurul lui, avea o șansă să scape. Mai departe nu fu în stare să gândească, deși știa destule pentru a-și da seama că șansa aceasta era oricum mică: nu avea mâncare, nici bani, și, cu toate că era abia ora cinci după-amiază, se făcuse deja foarte frig. Simțea cum spatele, palmele și picioarele, toate aflate în contact cu zidul, îi amorțeau, simțea mii de înțepături în ele. Dar, pentru prima dată după luni de zile, își simțea mintea vie, pentru prima dată după mulți ani era străbătut de fiorul amețitor al cunoștinței că putea lua el însuși o decizie, oricât de nefericită, de greșită sau de improbabilă. Deodată, înțepăturile amorțelii nu-i mai părură o pedeapsă, ci o celebrare, ca o suită de artificii minuscule ce explodau în el și pentru el, ca și când corpul îi reamintea cine era și ce avea încă: se avea pe sine.

E una dintre acele zile de vară în care aerul e atât de fierbinte, atât de uscat și de neclintit, iar lumina soarelui atât de albă, încât nici nu mai vezi bine lumea din jur, ci mai degrabă o auzi și îi simși mirosul pe care căldura ți-o lasă pe limbă, de parcă tocmai ai ronțăit o piatră. Căldura e enervantă, dar nu într-un mod opresiv, ci doar atât cât să-i facă pe amândoi somnolenți și vulnerabili, cât toropeala să devină nu doar acceptabilă, ci și necesară. Când e atât de cald, zac amândoi lângă piscină cu orele, fără să mânânce, doar bând – câni întregi de ceai de mentă cu gheață la micul dejun, litri de limonadă la prânz, sticle de aligoté la cină – , și lasă deschise toate ușile și ferestrele casei, cu ventilatoarele din plafon în funcțiune, pentru ca noaptea, când în sfârșit închid totul, să păstreze înăuntru parfumul pajiștilor și al copacilor.

Scrisori din insula Guernsey | Cartea sau filmul?

1256023

Titlu: Scrisori din insula Guernsey

Autor: Mary Ann Shaffer & Annie Barrows

Traducător: Ruxandra Toma

An apariție: 2018

Categorie: literatură universală

Editură: Nemira

Număr de pagini: 304

Rating: 5 stele


 

Cartea

Când am primit cartea asta am fost cucerită pe loc de aerul atins de trecut pe care mi l-a inspirat. Scrisorile de orice tip sunt una dintre plăcerile mele literare, de care încerc să mă bucur de câte ori am ocazia. Iar această carte este și ea un deliciu literar, care m-a încântat cu amuzamentul și scrisorile minunate. Am început-o pe la sfârșitul lunii iulie pentru că îmi doream să o citesc înainte ca filmul să apară, fără măcar să citesc descrierea cărții tocmai pentru a-i da voie lecturii să mă surprindă. Și a reușit să o facă foarte bine!

Într-un cadru în care Londra abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton, protagonista noastră, caută un subiect despre care să scrie pentru noua ei carte. O scrisoare de la un necunoscut din insula Guernsey îi trezește interesul scriitoricesc, iar cei doi încep să-și corespondeze pe cât de des posibil, iar astfel, scriitoarea noastră, Juliet, află despre clubul de lectură pe care bărbatul și prietenii lui au fost nevoiți să-l inventeze pentru a scăpa de tragedia ocupației germane. Juliet arătându-se interesată de acest subiect începe să facă schimb de scrisori și cu membrii clubului de lectură, care îi depană poveștile lor. N-am să vă dezvăluiesc mai mult decât atât pentru că nu-mi doresc să stric plăcerea lecturii.

„Dacă mă gândesc mai bine, poate că este vârcolac. Mi-l și imaginez urmărindu-și prada prin ținuturi mlăștinoase. Și sunt convinsă că n-ar sta pe gânduri dacă ar trebui să mănânce vreun trecător nevinovat. Am să-l urmăresc îndeaproape când va fi lună plină. M-a invitat să merg cu el la dans mâine seară – poate că ar trebui să port guler înalt. Stai, gulerul înalt te apără de vampiri, nu?”

N-am crezut că voi râde cu lacrimi în timpul lecturii, dar s-a întâmplat, pentru că pe cât de amuzantă este, pe atât de bine este scrisă. Scrisorile dintre Juliet, membrii clubului, bărbatul necunoscut și prietenii din viața scriitoarei au un farmec aparte și creează o atmosferă plăcută, un cadru bine conturat în care ești introdus cu o ușurință impecabilă.

Scrisori din insula Guernesey nu este doar despre plăcerea lecturii, dar este și despre puterea scrisorilor de a conecta oameni și de a crea un alt tip de legătură între corespondenți. Sunt sigură că orice iubitor de lectură ar fi încântat să citească această carte pentru că este scrisă într-un stil încântător, care pe mine m-a cucerit, are o doză de amuzament bine gândit și niște personaje fascinante despre care îți dorești să aflii mai multe pe măsură ce acțiunea devine mai interesantă.

O carte despre iubire, prietenie și despre lectură care îți alintă sufletul de cititor în cel mai frumos mod și care mertiă citită de fiecare dintre voi!

În concluzie, cartea mi-a plăcut teribil de mult și a devenit una dintre deliciile literare pe care le îndrăgesc.

AfterlightImage 29

Filmul

M-am bucurat când am auzit că vom avea parte și de o ecranizare a cărții, care poate fi văzută acum pe Netflix.
Am terminat de lecturat cartea înainte ca filmul să fi apărut, tocmai pentru a elimina orice posibilitatea de a vedea filmul înainte de terminarea cărții. În schimb, am vizionat tariler-ul și m-a intrigat. Eram curioasă de cum voi regăsi personajele cărții în personajele filmului. Și a fost plăcut să am câte un chip pentru ficare personaj din carte.
Atmosfera este una plăcută care s-a aporpiat de cea pe care o transmite cartea. Actorii au fost aleși foarte bine, cu personalități care reflectă personajele din carte și au reușit să te transpună în acțiune alături de ei.
S-au pierdut unele detalii, care cred eu că dădeau farmecul poveștii, povestea din film merge pe aceeași idee cu cartea, însă nu respectă întru totul întâmplările din carte.
Mi-au plăcut personajele, atmosfera și cum a fost puțin recreată acțiunea, dar păstrând esența poveștii.
Făcând o concluzie, filmul mi-a plăcut și nu spun că este greșit că acțiunea a fost puțin diferită de cea din carte, însă fără niciun dubiu, cartea mi-a plăcut mult mai mult decât mi-a plăcut filmul.

 

Cartea sau filmul?

Cartea mi-a plăcut mult mai mult și mi s-a părut mult mai bună decât filmul. Din acest motiv vă și recomand să citiți cartea înainte să vedeți filmul, și nu pentru că filmul ar fi ceva ce nu merită văzut, ci tocmai pentru că merită văzut prin atmosfera cărții.
Iar dacă ați văzut deja filmul, tot vă recomad să citiți și cartea de dragul lecturii și pentru minunatul mod în care este scrisă 😀
Sunt curioasă cum procedați voi. Cartea sau filmul? Cine are prioritate pentru voi?

Cartea o găsiți la Editura Nemira, iar filmul este disponibil pe Netflix.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Muza, Jessie Burton

muza-produs_imagine

Titlu: Muza

Autor: Jessie Burton

Traducător: Veronica D. Niculescu

An apariție: 2017

Categorie: literatură universală

Editură: Humanitas

Număr de pagini: 408

Rating: 5 stele


Am să fiu sinceră cu voi. DA, m-a atras coperta de prima dată când am văzut-o! 🙂

Însă povestea este una pe măsură. M-a cucerit, literalmente, de la prima pagină!

Muza urmărește povestea a două tinere femei – o pictoriță debutantă din anii ’30 în Spania și o imigrantă din Caraibe, dornică să ajungă scriitoare în Londra anilor ’60 – legate prin misterul din jurul unui tablou regăsit.

Continuă să citești Muza, Jessie Burton