Categorie: literatură universală
E pentru prima dată când îl citesc pe Roth, la recomandarea Raisei, care vorbea despre cât de excepțională a fost creația lui și care m-a convins să nu stau pe gânduri și să citesc cartea numaidecât. Prin urmare, iată dovada. Cartea lui Roth mi-a plăcut, m-a încântat și a fost o explozie solidă de cunoștințe, scrisă excepțional, coerentă și esențială.
Philip Roth nu numai că ne transpune în viața personajelor, dar reușește să ne prindă în mreje, prin intermediul acestora, care sunt atât de bine conturate și care trăiesc momente semnificative din viețile lor. Îmbină într-o manieră absolut fascinantă literatura cu viața și viața cu literatura și ne vrăjește cu cadrele care împletesc ficțiunea cu realitatea.
Mi-a fost destul de greu să intru în acțiune, însă modul de scriere m-a prins de la primele pagini și nu m-a lăsat să renunț la lectură. Iar pe măsură ce înaintezi, jocul creat de autor devine ceva dependent care te macină într-un mod opresiv, pentru că ești în căutarea unui fir narativ credibil, palpabil, iar acum ești pe un drum cețos și abrupt, însă Roth așează cuvintele în așa manieră încât tot acel dezechilibru inițial, se așează în balanță cu temele pe care la abordează, precum religia, iudaismul, umanismul, relația dintre frați, iubirea chinuitoare, cât și postura de scriitor care jonglează cu ficțiunea și existența obiectivă.
Contraviața e genul de carte care te lovește din plin cu realitatea pe care o împletește cu un fir fictiv scris excepțional, prezentat într-o manieră captivantă de care devii dependent pe tot parcursul lecturii. Cu siguranță, creția lui Philip Roth va râmâne pe lista de cărți de recitit pentru a o înțelege mai în profunzime decât am făcut-o acum.
Este o carte puternică care mi-a plăcut teribil de mult, pentru că simpla ficțiune devine ceva complex, fascinant și intrigant care inspiră un aer misterios ce îți pătrunde în venele brăzdate de sânge pasionat de lectură, iar rezultatul este uluitor!
Nu pot decât să vă mărturisesc că îmi doresc să revin asupra operelor acestui scriitor pentru simplul fapt că reușește să creeze o conexiune între cititor și narator pe care simți nevoia să o întreții cât mai des în interesul unei legături emițător-receptor între tine și cartea în sine.
Vă recomand fără ezitare Contraviața scrisă de autorul american Philip Roth, dacă doriți o lectură fascinantă despre conviețuire, umanism, religie, iubire și alte teme abordate de acesta în creația sa de 400 de pagini.
Găsiți cartea chiar aici.
C I T A T E F A V O R I T E
Ideea e că durerea și suferința nu-i deturnau nici pe departe jumătate de oră de la intenția de a trăi. Lipsa lor totală de nuanță sau de dubiu, lipsa sentimentului zădărniciei și al disperării pe care îl are orice muritor de rînd te făcea uneori să-i consideri pe toți inumani, și totuși erau oameni despre care era imposibil să spui că erau orice altceva decît umani; erau ceea ce e de fapt umanitatea.
Nu e pierdere dacă nu e amară!
…dar, pe de altă parte, o minte seculară indiferentă nu e nici pe departe arbitrul potrivit pentru a distinge pioșenia de lipsa de respect.
Perfida imaginație e creatorul tuturor – toți sîntem invenția celuilalt, fiecare o iluzie ce invocă alte iluzii. Toți ne sîntem unul altuia autori.
– Cînd te-am găsit, îi spun eu ei, atîrnai pe creangă, coaptă, gata să fii culeasă.
De cîte sute de ore de conversație va fi nevoie ca să ne deprindem cu ce lipsește?
Mă expun vocii ei de parcă aceasta i-ar fi corp, storcînd din ea fiecare picătură a satisfacției mele senzuale. Nu-i plăcere intensă aici care să nu poate fi derivată din cuvinte. Carnalitatea mea a devenit acum cu adevărat ficțiune și, răzbunarea răzbunării, limba și numai ea trebuie să ofere mijloacele oricărei eliberări. Vocea Mariei, limba pe care-o vorbește, e singurul obiect erotic. Unilateralitatea legăturii noastre e cumplită.
Și dacă m-am îndrăgostit doar de vocea aceea care își rostește delicios frazele englezești? Bărbatul care și-a dat viața pentru sunetul mîngîietor al unei propoziții subordonate fin calibrate.
De ce numai scriitorii aveau dreptul să spună ce era de nespus?
Probabil că singurul lucru în engleză care ar fi sunat cum trebuie ar fi fost adevărul.
I-au fost descuiate cele două broaște și apoi s-a trezit singur în micul hol de la intrare, gîndindu-se că, și adult, omul continuă să creadă, copilărește, că atunci cînd cineva moare e un fel de scamatorie, că moartea nu e chiar moarte, că e și nu e în cufăr, că poate cumva să sară de după ușă strigînd: <<Te-am păcălit!>> sau să apară pe stradă și să se țină după tine.
Nu poți participa la distrugerea unei cărți numai pentru că autorul nu este prezent s-o protejeze.
Dar nu cred că moartea îl speria cel mai tare, cît perspectiva de a suporta impotența pentru tot restul vieții.
Nu va trebui decît să-mi iau inima în dinți și să încep să mă vînd, ca oricine altcineva.
Refuzul scriitorului de a accepta lucrurile așa cum sînt – totul e reinventat, pînă și el însuși.
Eu sînt cea plictisită, pentru că tu nu ești aici.
Are oare ființa umană inteligentă vreo șansă să fie altceva decît un producător, la scară mare, de interpretări greșite?
Cu toată seriozitatea, toți ne făurim lumi închipuite, adesea verzi, cu aspect de sîn, unde putem fi, în cele din urmă, «noi înșine».
Pe scurt, O viață măruntă relatează povestea de viață, de la adolescneță până la bătrânețe, a patru absolvenți americani, foarte buni prieteni, și anume: JB- pictor, Malcom- arhitect, Willem – chipeșul actor și Jude – mintea sclipitoare și totodată personajul cel mai enigmatic dintre toți. Povestea însă gravitează în jurul lui Jude despre care știm lucruri puține la început, care se dezvoltă și care formează un puzzle complet de la începutul cărții și până la sfârșit. N-am să vă dezvălui mai multe despre Jude și prietenii lui, despre copilăria și viața lui ori despre cum se simte el în legătură cu propria persoană și cât de mult se urăște pentru faptele sâvârșite în trecut.
Glasul Literaturii 