Fantezia literaturii | Contraviața | Philip Roth

1978036-0

Titlu: Contraviața

Autor: Philip Roth

Traducător: Alexandra Coliban

An apariție: 2017

Categorie: literatură universală

Editură: Polirom

Număr de pagini: 400

Rating: 5 stele 


E pentru prima dată când îl citesc pe Roth, la recomandarea Raisei, care vorbea despre cât de excepțională a fost creația lui și care m-a convins să nu stau pe gânduri și să citesc cartea numaidecât. Prin urmare, iată dovada. Cartea lui Roth mi-a plăcut, m-a încântat și a fost o explozie solidă de cunoștințe, scrisă excepțional, coerentă și esențială.

DSC_0317

Philip Roth nu numai că ne transpune în viața personajelor, dar reușește să ne prindă în mreje, prin intermediul acestora, care sunt atât de bine conturate și care trăiesc momente semnificative din viețile lor. Îmbină într-o manieră absolut fascinantă literatura cu viața și viața cu literatura și ne vrăjește cu cadrele care împletesc ficțiunea cu realitatea.

Mi-a fost destul de greu să intru în acțiune, însă modul de scriere m-a prins de la primele pagini și nu m-a lăsat să renunț la lectură. Iar pe măsură ce înaintezi, jocul creat de autor devine ceva dependent care te macină într-un mod opresiv, pentru că ești în căutarea unui fir narativ credibil, palpabil, iar acum ești pe un drum cețos și abrupt, însă Roth așează cuvintele în așa manieră încât tot acel dezechilibru inițial, se așează în balanță cu temele pe care la abordează, precum religia, iudaismul, umanismul, relația dintre frați, iubirea chinuitoare, cât și postura de scriitor care jonglează cu ficțiunea și existența obiectivă.

DSC_0319

Contraviața e genul de carte care te lovește din plin cu realitatea pe care o împletește cu un fir fictiv scris excepțional, prezentat într-o manieră captivantă de care devii dependent pe tot parcursul lecturii. Cu siguranță, creția lui Philip Roth va râmâne pe lista de cărți de recitit pentru a o înțelege mai în profunzime decât am făcut-o acum.

Este o carte puternică care mi-a plăcut teribil de mult, pentru că simpla ficțiune devine ceva complex, fascinant și intrigant care inspiră un aer misterios ce îți pătrunde în venele brăzdate de sânge pasionat de lectură, iar rezultatul este uluitor!

DSC_0326

Nu pot decât să vă mărturisesc că îmi doresc să revin asupra operelor acestui scriitor pentru simplul fapt că reușește să creeze o conexiune între cititor și narator pe care simți nevoia să o întreții cât mai des în interesul unei legături emițător-receptor între tine și cartea în sine.

Vă recomand fără ezitare Contraviața scrisă de autorul american Philip Roth, dacă doriți o lectură fascinantă despre conviețuire, umanism, religie, iubire și alte teme abordate de acesta în creația sa de 400 de pagini.

Găsiți cartea chiar aici.

libris-ro

C I T A T E    F A V O R I T E


Ideea e că durerea și suferința nu-i deturnau nici pe departe jumătate de oră de la intenția de a trăi. Lipsa lor totală de nuanță sau de dubiu, lipsa sentimentului zădărniciei și al disperării pe care îl are orice muritor de rînd te făcea uneori să-i consideri pe toți inumani, și totuși erau oameni despre care era imposibil să spui că erau orice altceva decît umani; erau ceea ce e de fapt umanitatea.

Nu e pierdere dacă nu e amară!

…dar, pe de altă parte, o minte seculară indiferentă nu e nici pe departe arbitrul potrivit pentru a distinge pioșenia de lipsa de respect.

Perfida imaginație e creatorul tuturor – toți sîntem invenția celuilalt, fiecare o iluzie ce invocă alte iluzii. Toți ne sîntem unul altuia autori.

– Cînd te-am găsit, îi spun eu ei, atîrnai pe creangă, coaptă, gata să fii culeasă.

De cîte sute de ore de conversație va fi nevoie ca să ne deprindem cu ce lipsește?

Mă expun vocii ei de parcă aceasta i-ar fi corp, storcînd din ea fiecare picătură a satisfacției mele senzuale. Nu-i plăcere intensă aici care să nu poate fi derivată din cuvinte. Carnalitatea mea a devenit acum cu adevărat ficțiune și, răzbunarea răzbunării, limba și numai ea trebuie să ofere mijloacele oricărei eliberări. Vocea Mariei, limba pe care-o vorbește, e singurul obiect erotic. Unilateralitatea legăturii noastre e cumplită.

Și dacă m-am îndrăgostit doar de vocea aceea care își rostește delicios frazele englezești? Bărbatul care și-a dat viața pentru sunetul mîngîietor al unei propoziții subordonate fin calibrate.

De ce numai scriitorii aveau dreptul să spună ce era de nespus?

Probabil că singurul lucru în engleză care ar fi sunat cum trebuie ar fi fost adevărul.

I-au fost descuiate cele două broaște și apoi s-a trezit singur în micul hol de la intrare, gîndindu-se că, și adult, omul continuă să creadă, copilărește, că atunci cînd cineva moare e un fel de scamatorie, că moartea nu e chiar moarte, că e și nu e în cufăr, că poate cumva să sară de după ușă strigînd: <<Te-am păcălit!>> sau să apară pe stradă și să se țină după tine.

Nu poți participa la distrugerea unei cărți numai pentru că autorul nu este prezent s-o protejeze.

Dar nu cred că moartea îl speria cel mai tare, cît perspectiva de a suporta impotența pentru tot restul vieții.

Nu va trebui decît să-mi iau inima în dinți și să încep să mă vînd, ca oricine altcineva.

Refuzul scriitorului de a accepta lucrurile așa cum sînt – totul e reinventat, pînă și el însuși.

Eu sînt cea plictisită, pentru că tu nu ești aici.

Are oare ființa umană inteligentă vreo șansă să fie altceva decît un producător, la scară mare, de interpretări greșite?

Cu toată seriozitatea, toți ne făurim lumi închipuite, adesea verzi, cu aspect de sîn, unde putem fi, în cele din urmă, «noi înșine».

Cartea de la care doare sufletul meu | O viață măruntă, Hanya Yanagihara

1162271Titlu: O viață măruntă

Autor: Hanya Yanagihara

Traducător: Adriana Bădescu 

An apariție: 2017

Categorie: literatură universală

Editură: Litera

Număr de pagini: 701

Rating:


Cartea asta e mai mult decât o lectură citită. E mai mult decât ficțiune pe hârtie. Este o experiență de viață care te urmărește mult timp după ce termini de citit cele 699 de pagini care par intimidante.

Mă așteptam să mă răscolească cumva cartea asta, însă așteptările mi-au fost radical depășite și au dispărut pe parcurs ce lecturam mai mult din ea. Când citești O viață măruntă nu mai știi cu ce să asimilezi emoțiile, nu-ți mai amintești cum erai înainte de lectură, știi doar că ești aici și acum și că singurul lucru pe care îl poți face este să simți citind. Aici sentimentele și emoțiile iau o cu totul altă formă. Fericirea e doar o amintire, iar tristețea pare să fie prezentul apăsător și chinuitor care nu te lasă să respiri pentru a rămâne în viață.

Văzusem cartea de mai multe ori pe conturile de bookstagram din afară, iar abia vara asta s-a ivit mometul să o citesc alături de Sabina, la recomandarea Andreei care îmi tot spusese cât de mult i-a plăcut O viață măruntă și că trebuie să o citesc numaidecât.

Coperta ca și titlul trădează suferiță, emoție, tristețe și umanitate. Iar în cele aproape 700 de pagini ale cărții regăsim aceste teme și încă alte câteva precum prietenia, familia, dragostea, iubirea față de aproape, homosexualitate etc.

AfterlightImage 27Pe scurt, O viață măruntă relatează povestea de viață, de la adolescneță până la bătrânețe, a patru absolvenți americani, foarte buni prieteni, și anume: JB- pictor, Malcom- arhitect, Willem – chipeșul actor și Jude – mintea sclipitoare și totodată personajul cel mai enigmatic dintre toți. Povestea însă gravitează în jurul lui Jude despre care știm lucruri puține la început, care se dezvoltă și care formează un puzzle complet de la începutul cărții și până la sfârșit. N-am să vă dezvălui mai multe despre Jude și prietenii lui, despre copilăria și viața lui ori despre cum se simte el în legătură cu propria persoană și cât de mult se urăște pentru faptele sâvârșite în trecut.

O viață măruntă este o poveste teribil de bine scrisă, emoționantă, sfâșietoare despre umanitate, viață, prietenie, regăsire, tristețe, nefericire și iubire a patru prieteni care învață cum să trăiască. Cu un talent evident și răvășitor, autoarea Hanya Yanagihara ne îndeamnă să luăm parte la o acțiune apăsătoare care te face să plângi și să urli de neputință.

Se citește bine, are nevoie de toată atenția și implicarea voastră emoțională. Nu m-am oprit doar o singură dată din citit, cu ochii umezi, pentru că simțeam că nu mai pot duce atât de multe sentimente și preferam să împart cumva cantitatea profundă de emoții.

Ca să fac o concluzie, DA(!), O viață măruntă a devenit cartea mea preferată din câte am citit până acum, și automat și cartea anului. N-am pus niciodată, până acum, o carte pe primul loc pentru că n-am considerat a fi vreuna atât de bună, însă cartea asta merită mai mult decât 5 stele pe goodreads, merită mai mult decât părerea mea. Cartea asta merită citită, pe bune! M-a răvășit, tulburat și rupt în bucățele mici. Absolut fiecare pagină este scrisă cumva, într-un mod excepțional. Spre sfârșitul ei, începeam să trag de ea și să citesc cât mai puțin, până la ultimele 100 de pagini când n-am mai putut să rezist și le-am citit cât de repede am putut. Este genul ălă de carte care nu vrei să se sfârșească, dar îți dorești să aflii cum se termină.

În timpul lecturii duci o luptă interioară care gravitează în jurul unui sentiment apăsător de neputință care vibrează și zvâcnește în capul pieptului și pe care nu-l poți înlătura.

Vă recomand cu tot sufletul să citiți cartea asta, fiindcă este teribil de bună, pentru că nu mi-am revenit nici acum după lecturarea ei, pentru că e musai să aflați povestea lui Jude și fiindcă veți privi cu alți ochi viața după ce citiți cartea asta.

O viață măruntă nu este doar o carte de ficțiune, este o lecție de viață, recunoștință, credință, prietenie și dragoste care este scrisă în cel mai frumos și minunat mod posibil.

Nu mai am cuvinte prin care aș putea descrie cartea asta pentru că ea însăși e mai mult decât rânduri scrise, O viață măruntă este un suflet deschis care vă tremură în palme.

Mă declar impreisonată și sfâșiată de minunata carte care mi-a fost oferită de către cei de la Libris.ro.

Cu un click aici veți găsi minunăția despre care v-am vorbit astăzi și pe care o iubesc cu toată ființa mea.


FRAGMENTE

–  I N E D I T –

La un moment dat, acceptarea a ceea ce părea să fie destinul propriu se transformase dintr-o atitudine demnă într-un semn de lașitate.

Stând acolo, încercă să decidă ce ar fi putut să facă mai departe. Rodger avea să-l aștepte și, văzând că nu apare, cei de la cămin aveau să înceapă să-l caute. Dar, dacă putea rămâne ascuns acolo, peste noapte, dacă putea sta așa până când totul amuțea în jurul lui, avea o șansă să scape. Mai departe nu fu în stare să gândească, deși știa destule pentru a-și da seama că șansa aceasta era oricum mică: nu avea mâncare, nici bani, și, cu toate că era abia ora cinci după-amiază, se făcuse deja foarte frig. Simțea cum spatele, palmele și picioarele, toate aflate în contact cu zidul, îi amorțeau, simțea mii de înțepături în ele. Dar, pentru prima dată după luni de zile, își simțea mintea vie, pentru prima dată după mulți ani era străbătut de fiorul amețitor al cunoștinței că putea lua el însuși o decizie, oricât de nefericită, de greșită sau de improbabilă. Deodată, înțepăturile amorțelii nu-i mai părură o pedeapsă, ci o celebrare, ca o suită de artificii minuscule ce explodau în el și pentru el, ca și când corpul îi reamintea cine era și ce avea încă: se avea pe sine.

E una dintre acele zile de vară în care aerul e atât de fierbinte, atât de uscat și de neclintit, iar lumina soarelui atât de albă, încât nici nu mai vezi bine lumea din jur, ci mai degrabă o auzi și îi simși mirosul pe care căldura ți-o lasă pe limbă, de parcă tocmai ai ronțăit o piatră. Căldura e enervantă, dar nu într-un mod opresiv, ci doar atât cât să-i facă pe amândoi somnolenți și vulnerabili, cât toropeala să devină nu doar acceptabilă, ci și necesară. Când e atât de cald, zac amândoi lângă piscină cu orele, fără să mânânce, doar bând – câni întregi de ceai de mentă cu gheață la micul dejun, litri de limonadă la prânz, sticle de aligoté la cină – , și lasă deschise toate ușile și ferestrele casei, cu ventilatoarele din plafon în funcțiune, pentru ca noaptea, când în sfârșit închid totul, să păstreze înăuntru parfumul pajiștilor și al copacilor.

Casa de la Marginea Nopții, Catherine Banner

1255381

Titlu: Casa de la Marginea Nopții

Autor: Catherine Banner

Traducător: Irina Negrea

An apariție: 2018

Categorie: literatură universală

Editură: Humanitas

Număr de pagini: 465

Rating: 5 stele


O carte absolut fascinantă despre povestea a patru generații dintr-o familie italiană. Povestea familiei Esposito începe în barul de pe insula Castellamare, Casa de la Marginea nopții, unde Amedeo Esposito,un copil abandonat din Florența, ajuns medic, își găsește dragostea și își întemeiază o familie.

Scriitura lui Catherine Banner este una care se leagă de rădăcinile Italiei, de poveștile vechi ale insulei Castellmare, de liniștea și totodată neliniștea pe care insula ți-o poate transmite.

De-alungul unui secol luăm parte atât la bucuriile și tristețile care îi încearcă pe membrii familiei Esposito, la povestea insulei Castellamare, aflată sub protecția Sfintei Agata, cât și la povestea barului Casa de la Marginea Nopții.

Un loc mic ca aceata este apăsător, îl avertiza părintele Ignazio. Încă nu simți asta, dar vei ajunge să simți, până la urmă. Oricine vine în vizită, fără să se fi născut aici, crede că este un loc încântăror de rustic. Am crezut și eu la fel. Însă oricare om născut în Castellamare se va lupta prin orice mijloace posibile să plece de pe insulă, iar într-o bună zi și dumneata vei face la fel.

Fiindcă, într-adevăr, insula i se părea vie, ca un loc unde pământul mustea de povești.

Amedeo Esposito care se simțea întotdeauna fără rădăcini și-a continuat viața pe insulă alături de soția și copii lui. Aceștia au crescut la rândul lor, bucurându-și părinții, pe Pina și Amedeo, cu nepoți. Iar din generație în generație, Casa de la Marginea Nopții a fost inima insulei Castellamare și legătura care îi aducea împreună pe membrii familie Esposito.

Casa de la Marginea Nopții este cu mult mai bogată de detalii față de ce v-am relatat eu pe scurt, însă am încercat să surprind ideea principală pe care se bazează romanul: familia.

Mi-a plăcut teribil stilul de scriere, misterul care sălășluiește printre pagini, personajele care sunt foarte bine descrise și conturate, iar subiectul romanului este unul cel puțin intrigant, pe care Catherine Banner a știu să-l explaoteze din plin și să se folosească de fiecare cuvânt pentru a ne fascina, emoționa și surprinde.

Am fost încercată de emoții pe tot parcursul lecturii și am simțit că trebuie să lungesc pe cât mai mult posibil terminarea cărții, și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci dimpotrivă, pentru că îmi plăcea atât de mult povestea și mă atașasem de personaje, încât mi-era greu să citesc ultimele pagini pe repede înainte.

Catherine Banner a scris cum mi-aș dori eu să o fac dacă aș scrie o carte. Iar după ce am terminat de lecturat cartea sufletul meu a mai rămas ceva vreme în Castellamare, în Italia, mirosind flori de bougainvillea și răcorindu-se cu limoncello pe terasa mult iubitului bar din Castellamare.

Casa de la Marginea Nopții este una dintre cele mai bune cărți citite, dacă nu chiar cea mai bună carte citită din vara aceasta până la momentul actual. Este o lectură perfectă pentru vară, vacanță, așa că nu ezitați să o lecturați cât mai curând! Un roman complex, povești de iubire, o insulă și inima ei, barul Casa de la Marginea Nopții.

Am să-mi permit să vă recomand un mix pe care l-am ascultat pe parcursul lecturii și pe care, involuntar, l-am asimilat cu cartea 🙂 Enjoy!

photo-1515163982036-aaa6f7018743

Le mulțumesc tare mult celor de la Libris pentru că mi-au dat ocazia să citesc o carte minunată pe care o găsiți aici.

libris-ro

Jurnal 2003-2009, Oana Pellea

349720

Titlu: Jurnal 2003-2009

Autor: Oana Pellea

An apariție: 2016

Categorie: Memori/Jurnale

Editură: Humanitas

Număr de pagini: 220

Rating: 5 stele


Mi-am dorit să citesc Junalul Oanei Pellea după ce am văzut un interviu al artistei luat de Andreea Esca la EuropaFM. Am asculat-o cuminte. M-a fascinat, m-a emoționat și și-a făcut loc în sufletul meu. Voiam să citesc însemnările acestei talentate și modeste doamne.

Am început să citesc imediat cum am primit cartea, iar prefața scrisă de Ioana Pârvulescu m-a făcut să fiu și mai curioasă de rândurile Oanei Pellea.

M-a surprins prin modul natural, însă artistic în același timp, care nu face decât să dezvăluie talentul cu care artista își expirmă gândurile și sentimentele. Dă glas vocii interioare și ne permite să vedem dincolo de artista Oana Pellea, până în adâncul sufletului omului Oana Pellea, care trece, ca noi restul, prin lucrui nemaipomenit de frumoase care îi hrănesc sufletul, dar și prin clipe mai puțin fericite peste care trece cu ajutorul tăriei de caracter.

Nu există moarte, la un moment dat hătărâm că trebuie să ne retragem în moarte. De oboseală, de preaplin, de prea puțin, de prea mult… nu are nici o importanță. Dar hotărâm că trebuie să ne retragem în moarte.

Jurnaulține din anul 2003, până în luna martie a anului 2009. Ani în care artista trece prin clipe minunate alături de colegii ei de breaslă, ani în care depană amintiri frumoase cu părinții ei, ani în care trăirile devin cuvinte pe care le așează pe ecranul computer-ului. Ne face să empatizăm cu emoțiile ei și cu sufletul său cald.

Cuvintele artistei m-au mișcat încă de la început, de la prima pagină a cărții pe care sălășluiesc următoarele cuvinte:

,,Mamei mele Domnica, tatălui meu, Amza, și tuturor celor pe care îi am în cer.” 

Aprecierea și iubirea acesteia pentru ai ei sunt inegalabile. Iar când aceștia ”o părăsesc”, aceasta învață cum să trăiască fără ai ei alături.

Reîntoarsă acasă, mama îmi spune: ,,Mi-a fost dor de tine.” Niciodată, nimeni nu mi-a spus ceva mai frumos. 

Un om de o modestie extraordinară, talentat, iubit, dedicat vocației, credincios și iubitor de frumos și de viață.

Iar eu continui să visez că un artist poate schimba lumea.

Un jurnalcare nu doar că își face loc în sufletul cititorului, dar îl și încălzește, îl emoționează și îl face să iubească.

Mă gândesc serios, foarte serios, că trebuie să-mi trăiesc viața! Să mi-o trăiesc. Eu pe ea, și nu ea pe mine.

Nu e o lectură tocmai ușoară, și nu din cauza stilului de scriere, ci pentru că nu citim ficțiune, ci o parte din viața unui om. E o carte ce trebuie citită pe îndelete, încetișor, cu răbdare și tandrețe.

AfterlightImage 5

În ultimă instanță nu pot decât să-i mulțumesc Oanei Pellea pentru că a împărtășit cu publicul larg o parte din viața ei pentru că, așa cum spune Ioana Pârvulescu ,,e un jurnal care face bine.”

Vă recomand cu drag să citiți Jurnalui Oanei Pellea! E o lectură minunată care are să vă învețe și să vă facă, nu altceva, decât bine! Iar pe lângă bine, o să vă facă și o teribilă poftă de teatru așa cum mi-a făcut mie 🙂

Lecturi plăcute, dragilor!

Mulțumiri celor de la Libris pentru această carte!

libris-ro

Femeia de hârtie de Rabih Alameddine

873333

Titlu: Femeia de hârtie

Autor: Rabih Alameddine

Traducător: Mihaela Negrilă

An apariție: 2015

Categorie: literatură contemporană

Editură: Polirom

Număr de pagini: 280

Rating: 5 stele


 

E așa o armonie în cartea asta. Ceva ce nu te lasă să o părăsești, chiar dacă, poate rândurile ți se par prea lungi ori paginile prea greoaie. N-am știut la ce să mă aștept de la cartea asta. Mi-am dorit să-mi placă pentru că descreierea mi se părea intrigantă, chiar dacă vorbea de o femeie la 72 de ani care s-a dedicat în totalitate cititului.

M-a cucerit cu începutul interesant, m-a pierdut pe undeva pe la mijlocul ei, iar aproape de final m-a cucerit din nou. Mi-am petrecut după-amiezile cu Femeia de hârtie nu numai pentru că povestea în sine mă intriga, dar și pentru că mă regăseam printre rânduri și îmi doream să o cunosc pe Aaliya, protagonista noastră, îmi doream să petrecem mai mult timp împreună și să stăm la povești despre scriitori și lecturi.

N-am să vă divulg nimic din ce cuprinde acțiunea cărții, însă am să vă mărturisesc că mi-a plăcut modul în care este scrisă cartea, precum un dialog protagonist-cititor, care nu doar că te face să o cunoști pe Aaliya mai bine, dar te face să simți că faci partea din viața și trăirile ei, ceea ce pe mine m-a făcut să rămân aproape de protagonistă până la sfârșit.

Cum am spus, m-am reîndrăgostit de carte aproape de sfârșitul ei, când radiam de emoție să aflu ce face a mea Aaliya, cum își duce povestea la capăt. Apreciez mai mult o scriere bună dacă sfârșitul e binemeritat, iar Femeia de hârtie s-a terminat într-un mod excepțional. Nu știu când au trecut ultimele 20 de pagini, n-am mai numărat cât mai rămâne până la final, ce știu însă că ultima pagină a cărții m-a surprins nepregătită.

Femeia de hârtie este un roman unde domnește pasiunea de a lectura o carte, dedicarea cititului și acestui univers magnific și întotdeauna surprinzător. Aaliya ne citează din scriitorii pe care-i admiră și care o inspiră. Citind această carte e ca și cum ați povesti cu un om extrem de pasionat de lectură, care s-a dedicat cuvintelor pentru o viață.

N-aș ști cum să închei, căci povestea femeii de hârtie nu are sfârșit, și chiar dacă eram dezamăgită că rândurile cărții încep să mă piardă, cunoscând-o mai bine pe protagonistă am început să empatizez cu ea și să-i înțeleg emoțiile și gândurile.

Încă un lucru foarte important este că rândurile acestei cărți n-ar fi fost atât de impresionante dacă n-ar fi fost traduse în așa manieră. Rezultatul este excepțional și i se datorează Mihaelei Negrilă.

Un roman ce nu trebuie ratat! Vă spun că îl veți adora dacă sunteți pasionați de lectură și cuvinte (ca mine)!

Uitați câteva citate din Femeia de hârtie care sălășluiesc acum în notițele mele:

,,Oare viața cuiva nu e mai mult decât o colecție de scene?”

 

,,Când sunt în muzeu, prezentul meu se oprește, trecutul apropiat e uitat; când mă aflu în fața acestor tronuri, viața mi-e în întregime lăsată deoparte. Mă simt o fărâmă dintr-o istorie mai mare, din roata măreață a timpului – o iluzie nebunească din parte-mi, sunt sigură. Și totuși mă alină. Mă întreb uneori ce-ar fi dacă aș fi trăit în lumea aceea, în loc de asta. Aș sta pe unul dintre aceste tronuri? Nu, nu sunt Astarte, nu sunt zeiță. Poate o piatră sacră.”

 

,,A încerca să cunoști o altă ființă umană mi se pare la fel de imposibil și de ridicol ca a încerca să prinzi umbra unei rândunele.”

 

,,Totul a dispărut și m-a părăsit și nu știu ce să fac.”

 

,,Femeia de hârtie conține nenumărate povești. Povestea părului albastru și cea despre măcinarea interioară ce vine cu vârsta, cea despre singurătate și suferință și indeosebi povestea despre rezistență, despre curajul necesar ca să supraviețuiești, să rămâi cu mintea zdravănă și să continui să vezi frumusețea. Citiți o dată acest roman, citiți-l din nou, citiți alte cărți, iar după zece ani reveniți la el și citiți-l iarăși. E o comoară.”

-The Independent 

Rândurile acestea m-au convins că Femeia de hârtie merită citită și recitită până la capăt!

Lecturi plăcute, dragilor!

Mulțumiri celor de la Libris pentru această ocazie de a descoperi povstea minunatei Aaliya!

libris-ro