Categorie: literatură contemporană
E așa o armonie în cartea asta. Ceva ce nu te lasă să o părăsești, chiar dacă, poate rândurile ți se par prea lungi ori paginile prea greoaie. N-am știut la ce să mă aștept de la cartea asta. Mi-am dorit să-mi placă pentru că descreierea mi se părea intrigantă, chiar dacă vorbea de o femeie la 72 de ani care s-a dedicat în totalitate cititului.
M-a cucerit cu începutul interesant, m-a pierdut pe undeva pe la mijlocul ei, iar aproape de final m-a cucerit din nou. Mi-am petrecut după-amiezile cu Femeia de hârtie nu numai pentru că povestea în sine mă intriga, dar și pentru că mă regăseam printre rânduri și îmi doream să o cunosc pe Aaliya, protagonista noastră, îmi doream să petrecem mai mult timp împreună și să stăm la povești despre scriitori și lecturi.
N-am să vă divulg nimic din ce cuprinde acțiunea cărții, însă am să vă mărturisesc că mi-a plăcut modul în care este scrisă cartea, precum un dialog protagonist-cititor, care nu doar că te face să o cunoști pe Aaliya mai bine, dar te face să simți că faci partea din viața și trăirile ei, ceea ce pe mine m-a făcut să rămân aproape de protagonistă până la sfârșit.
Cum am spus, m-am reîndrăgostit de carte aproape de sfârșitul ei, când radiam de emoție să aflu ce face a mea Aaliya, cum își duce povestea la capăt. Apreciez mai mult o scriere bună dacă sfârșitul e binemeritat, iar Femeia de hârtie s-a terminat într-un mod excepțional. Nu știu când au trecut ultimele 20 de pagini, n-am mai numărat cât mai rămâne până la final, ce știu însă că ultima pagină a cărții m-a surprins nepregătită.
Femeia de hârtie este un roman unde domnește pasiunea de a lectura o carte, dedicarea cititului și acestui univers magnific și întotdeauna surprinzător. Aaliya ne citează din scriitorii pe care-i admiră și care o inspiră. Citind această carte e ca și cum ați povesti cu un om extrem de pasionat de lectură, care s-a dedicat cuvintelor pentru o viață.
N-aș ști cum să închei, căci povestea femeii de hârtie nu are sfârșit, și chiar dacă eram dezamăgită că rândurile cărții încep să mă piardă, cunoscând-o mai bine pe protagonistă am început să empatizez cu ea și să-i înțeleg emoțiile și gândurile.
Încă un lucru foarte important este că rândurile acestei cărți n-ar fi fost atât de impresionante dacă n-ar fi fost traduse în așa manieră. Rezultatul este excepțional și i se datorează Mihaelei Negrilă.
Un roman ce nu trebuie ratat! Vă spun că îl veți adora dacă sunteți pasionați de lectură și cuvinte (ca mine)!
Uitați câteva citate din Femeia de hârtie care sălășluiesc acum în notițele mele:
,,Oare viața cuiva nu e mai mult decât o colecție de scene?”
,,Când sunt în muzeu, prezentul meu se oprește, trecutul apropiat e uitat; când mă aflu în fața acestor tronuri, viața mi-e în întregime lăsată deoparte. Mă simt o fărâmă dintr-o istorie mai mare, din roata măreață a timpului – o iluzie nebunească din parte-mi, sunt sigură. Și totuși mă alină. Mă întreb uneori ce-ar fi dacă aș fi trăit în lumea aceea, în loc de asta. Aș sta pe unul dintre aceste tronuri? Nu, nu sunt Astarte, nu sunt zeiță. Poate o piatră sacră.”
,,A încerca să cunoști o altă ființă umană mi se pare la fel de imposibil și de ridicol ca a încerca să prinzi umbra unei rândunele.”
,,Totul a dispărut și m-a părăsit și nu știu ce să fac.”
,,Femeia de hârtie conține nenumărate povești. Povestea părului albastru și cea despre măcinarea interioară ce vine cu vârsta, cea despre singurătate și suferință și indeosebi povestea despre rezistență, despre curajul necesar ca să supraviețuiești, să rămâi cu mintea zdravănă și să continui să vezi frumusețea. Citiți o dată acest roman, citiți-l din nou, citiți alte cărți, iar după zece ani reveniți la el și citiți-l iarăși. E o comoară.”
-The Independent
Rândurile acestea m-au convins că Femeia de hârtie merită citită și recitită până la capăt!
Lecturi plăcute, dragilor!
Mulțumiri celor de la Libris pentru această ocazie de a descoperi povstea minunatei Aaliya!
