Omul care a cucerit timpul, Elan Mastai

O carte pe care o tot văzusem și care mi-a atras atenția prin prisma coperții și titlului. Mi-a fost și recomandată și i-am dat o șansă.

Încă de la primele pagini m-a intrigat și m-a făcut să nu o mai las din mână. Structurată pe capitole, în majoritate destul de scurte, Omul care a cucerit timpul  îmbină într-un mod excepțional realitatea cu fantasticul. Pe alocuri amuzantă, cartea prezintă povestea lui Tom Barren care pronește într-o călătorie în timp, cu scopul de a îndrepta o greșeală săvărșită chiar de el.

DSC_0425

Presărată cu umor, iubire, și magie, Omul care a cucerit timpul este romanul de debut a lui Elan Mastai care mi-a plăcut, însă care m-a pierdut pe alocuri, poate din cauza unor fragmente prea detaliate, care n-au fost tocmai pe gustul meu. Însă Elan Mastai a reușit să-mi mențină curiozitatea vie până la sfârșit! Finalul a fost memorabil, iar cel mai mult am apreciat maniera cu care autorul a reușit să creeze personajele și să le ofere liniștea de care aveau nevoie la sfârșit.

Este o carte perfectă pentru zilele răcoroase de toamna, o lectură delicioasă de care poți, în adevăratul sens al cuvântului să te bucuri, care-ți va stârni curiozitate și care te va emoționa.

Nu e tocmai genul meu de lectură, însă a fost interesant să descopăr lumea creată de Elan Mastai și să iau parte la povestea pe care a imaginat-o. A fost un parcurs frumos, iar pentru un roman de debut este un început excepțional care nu face altceva decât să ne ridice așteptările pentru cărțile ce vor urma.

Ca o notă personală, pe care am să o împărtășesc cu voi, am să recunosc că mi se pare că titlul original al cărții, All our wrong todays, care nu este tocmai cel mai ușor de tradus titlu din engleză în română, păstra cumva vie ideea principală a cărții. Pentru că romanul nu este, în special, despre călătoria în timp, ci, după mine, este despre legătura dinte om și timp, despre familie, umanitate și despre conviețuire.

N-ai nevoie de călătorii în timp să zdrobești o lume.

Dar te ajută.

 

Iubești pe cineva cinzeci de ani și moare. Oamenii vorbesc despre suferință ca despre un gol, dar ea nu e goală. E plină. Grea. Nu o absență pe care trebuie să o umpli, ci o greutate pe care o tragi după tine. Pielea ta prinsă în niște cârlige înlănțuite în jurul unor bolovani imenși făcuți din toate variantele de viitor pe care ai crezut că le ai. Cum faci ca acele cinci decenii de iubire să nu devină o mușcătură de șarpe care îți atacă direct inima, inundându-ți corpul de sus până jos cu otravă?

 

Problema când cunoști oamenii prea bine e că toate cuvintele lor nu mai înseamnă nimic și tăcerile lor înseamnă totul.

Mi-a plăcut modul de scriere empatic, ușor amuzant. Scriitorul abordează un subiect interesant despre care povestește frumos și care vă va plăcea fără doar și poate! Vă las și un interviu interesant cu autorul chiar aici.

Vă recomand să încercați cartea pentru că este perfectă pentru zilele de toamnă ce urmează și sunt sigură că vă va menține curioși pe tot parcursul lecturii!

Le mulțumesc tare mult oamenilor faini de la Cartepedia pentru această carte pe care o găsiți aici.

cartepedia

 

Pe vecie și încă o zi de Monica Mihai

Am fost tare încântată când am primit cartea de la Monica. Eram curioasă de stilul ei de scriere și de cum mă va cuceri povestea. Pe vecie și încă o zi s-a dovedeit a fi o creație emoționantă care, cu siguranță va cuceri inimi.

IMG_9735.JPG

Descrierea cătrții Monicăi sună așa:


Refuzat şi dezamăgit, Jace este hotărât să îşi schimbe viaţa, să ajungă cineva cu adevărat important. Toate acestea doar pentru a o face pe Renee să regrete că l-a refuzat. După zece ani deja trecuţi, el se întoarce în oraşul de care fugise pentru atât de mult timp. Şi cu toate că ajunge în New Jersey cu un gând, destinul îl îndreaptă către o femeie ştearsă pe care o întâlneşte într-o cafenea.

Brooklyn nici că vede vreun băiat în al său viitor, în afara personajelor masculine din cărţile pe care le scrie. Se mulţumeşte cu viaţa ei decentă şi monotonă, până când un bărbat chipeş pe care l-a întâlnit într-o cafenea începe să-i dea lumea peste cap.

Un început de poveste obişnuit, cu un final de excepţie.


 

Știu că la început nu m-a prea prins, însă odată ce am trecut de primele pagini, acțiunea a devenit intrigantă și n-am putut să o las jos până nu i-am ajuns la sfârșit. Sfârșit ce m-a emoționat și îndurerat cumplit.

IMG_9763.JPG

Condeiul Monicăi este ușor și plăcut, iar stilul ei ste unul intrigant, lipsit de exprimări indecente.

Ce-mi mai place la această poveste este că nu e una clișeică, chiar dacă la început lasă impresia asta, totul se schimbă la final și ajungi să empatizezi cu personajele, să plângi și să râzi odată cu ele. Îmi place că a reușit să creeze această conexiune puternică între cititor și protagoniști.

N-am să vă dau multe detalii despre acțiunea în sine, ci am să vă spun doar că povestea lui Jace și Brooklyn este una cu un parcurs frumos, emoționant și plin de speranță.

Încă de când era adolescent, Jace s-a îndrăgostit de una dintre colegele lui, pe nume Renee, care nu era interesată de prezența lui, din păcate. După absolvire, Jace își promite că are să se întoarcă la Renee pentru a o face să-i pară rău de algerile făcute în tinerețe. Însă, în locul lui Renee de atunci, Jace descoperă o femeie pentru care nu mai simte nimic. Dar Jace o va întâlni pe Brooklyn, fata pe care el o ignora în liceu, iar drumurile lor se vor intersecta într-o emoționantă poveste de dragoste a cărui parcurs îl puteți descoperi doar citind rândurile Monicăi.

Pe vecie și înco o zi este o carte numai bună pentru zilele în care vă doriți o lectură aronioasă și dinamică.

În încheiere, o felicit pe Monica pentru această creație și sper tare mult să mai scrie și alte povești minunate!

Pe vecie și încă o zi a primit de la mine 4 stele pe goodreads și așteaptă să fie citită și de voi, dragilor!

 

Îi mulțumesc Monicăi pentru încredere, pentru cărticică și pentru povestea care mi-a topit sufletul!

Cartea o puteți cumpăra direct de la Monica aici.

 

 

 

 

 

Femeia de hârtie de Rabih Alameddine

873333

Titlu: Femeia de hârtie

Autor: Rabih Alameddine

Traducător: Mihaela Negrilă

An apariție: 2015

Categorie: literatură contemporană

Editură: Polirom

Număr de pagini: 280

Rating: 5 stele


 

E așa o armonie în cartea asta. Ceva ce nu te lasă să o părăsești, chiar dacă, poate rândurile ți se par prea lungi ori paginile prea greoaie. N-am știut la ce să mă aștept de la cartea asta. Mi-am dorit să-mi placă pentru că descreierea mi se părea intrigantă, chiar dacă vorbea de o femeie la 72 de ani care s-a dedicat în totalitate cititului.

M-a cucerit cu începutul interesant, m-a pierdut pe undeva pe la mijlocul ei, iar aproape de final m-a cucerit din nou. Mi-am petrecut după-amiezile cu Femeia de hârtie nu numai pentru că povestea în sine mă intriga, dar și pentru că mă regăseam printre rânduri și îmi doream să o cunosc pe Aaliya, protagonista noastră, îmi doream să petrecem mai mult timp împreună și să stăm la povești despre scriitori și lecturi.

N-am să vă divulg nimic din ce cuprinde acțiunea cărții, însă am să vă mărturisesc că mi-a plăcut modul în care este scrisă cartea, precum un dialog protagonist-cititor, care nu doar că te face să o cunoști pe Aaliya mai bine, dar te face să simți că faci partea din viața și trăirile ei, ceea ce pe mine m-a făcut să rămân aproape de protagonistă până la sfârșit.

Cum am spus, m-am reîndrăgostit de carte aproape de sfârșitul ei, când radiam de emoție să aflu ce face a mea Aaliya, cum își duce povestea la capăt. Apreciez mai mult o scriere bună dacă sfârșitul e binemeritat, iar Femeia de hârtie s-a terminat într-un mod excepțional. Nu știu când au trecut ultimele 20 de pagini, n-am mai numărat cât mai rămâne până la final, ce știu însă că ultima pagină a cărții m-a surprins nepregătită.

Femeia de hârtie este un roman unde domnește pasiunea de a lectura o carte, dedicarea cititului și acestui univers magnific și întotdeauna surprinzător. Aaliya ne citează din scriitorii pe care-i admiră și care o inspiră. Citind această carte e ca și cum ați povesti cu un om extrem de pasionat de lectură, care s-a dedicat cuvintelor pentru o viață.

N-aș ști cum să închei, căci povestea femeii de hârtie nu are sfârșit, și chiar dacă eram dezamăgită că rândurile cărții încep să mă piardă, cunoscând-o mai bine pe protagonistă am început să empatizez cu ea și să-i înțeleg emoțiile și gândurile.

Încă un lucru foarte important este că rândurile acestei cărți n-ar fi fost atât de impresionante dacă n-ar fi fost traduse în așa manieră. Rezultatul este excepțional și i se datorează Mihaelei Negrilă.

Un roman ce nu trebuie ratat! Vă spun că îl veți adora dacă sunteți pasionați de lectură și cuvinte (ca mine)!

Uitați câteva citate din Femeia de hârtie care sălășluiesc acum în notițele mele:

,,Oare viața cuiva nu e mai mult decât o colecție de scene?”

 

,,Când sunt în muzeu, prezentul meu se oprește, trecutul apropiat e uitat; când mă aflu în fața acestor tronuri, viața mi-e în întregime lăsată deoparte. Mă simt o fărâmă dintr-o istorie mai mare, din roata măreață a timpului – o iluzie nebunească din parte-mi, sunt sigură. Și totuși mă alină. Mă întreb uneori ce-ar fi dacă aș fi trăit în lumea aceea, în loc de asta. Aș sta pe unul dintre aceste tronuri? Nu, nu sunt Astarte, nu sunt zeiță. Poate o piatră sacră.”

 

,,A încerca să cunoști o altă ființă umană mi se pare la fel de imposibil și de ridicol ca a încerca să prinzi umbra unei rândunele.”

 

,,Totul a dispărut și m-a părăsit și nu știu ce să fac.”

 

,,Femeia de hârtie conține nenumărate povești. Povestea părului albastru și cea despre măcinarea interioară ce vine cu vârsta, cea despre singurătate și suferință și indeosebi povestea despre rezistență, despre curajul necesar ca să supraviețuiești, să rămâi cu mintea zdravănă și să continui să vezi frumusețea. Citiți o dată acest roman, citiți-l din nou, citiți alte cărți, iar după zece ani reveniți la el și citiți-l iarăși. E o comoară.”

-The Independent 

Rândurile acestea m-au convins că Femeia de hârtie merită citită și recitită până la capăt!

Lecturi plăcute, dragilor!

Mulțumiri celor de la Libris pentru această ocazie de a descoperi povstea minunatei Aaliya!

libris-ro

Numele meu este Anton | Recenzie

Numele-meu-este-Anton-de-Geo-Dinescu

 

Titlu: Numele meu este Anton

Autor: Geo Dinescu

An apariție: 2017

Categorie: beletristică

Editură: Vellant

Număr de pagini: 96

Rating: 5 stele

 

 

 


 

Descriere

În acest roman de debut, suntem martorii unei vieti pe fast forward, în care narcisismul, căutarea iubirii, pierderea, vinovăția și acceptarea de sine alcătuiesc un domino infernal. Geo Dinescu scrie brut, autentic si emoționant.

La șase ani, Anton strânge bani ca să-și cumpere un frățior. Iubește cărăbușii, dar le rupe aripile. Are secrete cu mama lui și crede că e cel mai frumos din clasă. La șaisprezece ani, nu mai are nevoie de nimeni. Oamenii pe care îi iubește încep să moară. La treizeci, se logodește, deși simte că e capăt de linie.

Detestă pianul, deși e un compozitor faimos. La patruzeci de ani se află în plin dezastru.

,,Cine e Anton? Un bărbat cerut în căsătorie de prietena lui. Un copil căruia îi place mirosul pământului ud. Un bătrân care, cu ochii închiși, încearcă să-și țină respirația până la tufele de trandafiri. Un adolescent care ezită să închidă ochii bunicii moarte, de teamă ca ea să nu-l părăsească definitiv. Anton e o viață, așa cum se presupune că o să ne treacă fiecăruia prin fața ochilor, în ultima clipă a ei, o viață reconstruită într-una dintre cele mai inteligente, mai bizare, în sensul bun al cuvântului, și mai sensibile cărți din câte am citit vreodată.” T.O. Bobe

GEO DINESCU a studiat actoria la Cluj-Napoca, cu Miriam Cuibus și Mona Chirilă. A jucat la Cluj, la Oradea și în București și a dat voce în studio multor personaje de desene animate. Pictează, citește, ascultă foarte multă muzică și iubește animalele. Despre Numele meu este Anton, romanul ei de debut, spune că, este o carte pe care o poate rescrie fiecare cititor. Pentru mine, ea a pornit de la ideea că nimic nu este ce pare-a fi si că totul are o scuză”. În prezent, îl plimbă des prin parc pe cățelul Modjo și lucrează la a doua carte.

 


Părerea mea

Nu știu care este obiceiul vostru de cititor, dar eu de fiecare dată când primesc o carte nouă, îmi place să-i admir mai întâi coperta pe îndelete și să încerc, cumva, să intuiesc unele indicii care mă vor conecta mai bine cu acțiunea propriu-zisă a cărții.

Numele meu este Anton are o copertă care, cel puțin mie, mi-a transmis atât afecțiune, cât și un strop de puerilitate, ceea ce m-a făcut să mă duc cu gândul la o lectură ce va fi ușoară, jucăușă.

Însă după cum cred că v-ați dat seama, o carte nu trebuie nici judecată după copertă, dar nici citită după copertă, dacă mă-nțelegeți…

Nu știam prea multe despre cartea de față și nici n-am căutat detalii despre autor. Pot spune că i-am lăsat cărții dreptul de a-mi demonstra faptul că ursuleții de pe copertă transmit mult mai mult decât simpla inoceță.

tempImageForSave.JPG

Geo Dinescu ne prezintă viața lui Anton, la început doar un băiețel care își iubește nespus bunica, iar la sfârșitul romanului, un bătrân ce duce dorul persoanelor dragi.

Romanul pune accent pe evenimetele cele mai importante din viața protagonistului, urmărind evoluția acestuia. Anton este un personaj complex, care încă de mic copil tânjește după un frățior, care după mustrările mamei lui pleacă în brațele dragii bunici, care nu se poartă prea frumos cu oamenii din jurul lui atunci când ajunge la maturitate, și care în singurătatea bătrâneții, tânjind după iubirea celor dragi, încearcă să ajungă la ei.

Dumnezeu este iubirea la care nu reușesc să ajung din cauza bătăilor inimii.

N-am să vă spun prea multe, cu toate că sper că v-am schițat o simplă imagine a romanului, pentru că vreau să descoperiți singuri viața lui Anton și pentru că altfel, farmecul va dispărea.

O să mai adaug faptul că, romanul de față, Numele meu este Anton, este unul dintre cele mai sensibile și emoționante romane pe care le-am citit până în momentul de față.

Opera lui Geo Dinescu nu doar că te face mai recunoscător pentru ce ai în momentul de față, dar te face și mai prezent în propria viață, venind cu un suflu rece, dar proaspăt ce te face să privești cu gratitudine către univers.

Cu un ton alert, cursiv, dar emoționant, romanul de față vă va impresiona cu siguranță! Vă recomand cu mare drag să-i dați o șansă și să nu fiți sceptici (cum am fost eu 🙂 ) !

 

 


 

Mulțumiri

Mulțumesc tare mult prietenilor de la Editura Vellant pentru că mi-au oferit această carte, pe care o găsiți AICI!

Pe cei de la Editura Vellant îi găsiți pe site, pe pagina de Facebook cu noutăți dar și pe Instagram cu poze și recomandări faine!

 

VELLANTLOGOCI-01-300x213